La sfârșitul lunii martie 2023 am petrecut 9 zile pe insula Madeira. Am făcut hiking în fiecare zi, iar seara ne-am bucurat de specialitățile culinare și vinurile locale.
Madeira, regiune autonomă a Portugaliei, este un arhipelag situat în largul coastei de Nord-Vest a Africii și cuprinde insulele Madeira, Porto Santo și Desertas - un șir de trei insule mai mici.
Insula principală a arhipelagului poartă denumirea de Madeira și este o insulă vulcanică, verde, cu un relief spectaculos, în mare parte doar munți și văi, aproape fără teren plat.
Madeira e străbătută de drumuri de mașină înguste și extrem de abrupte, dar și de șosele noi care trec printr-un număr impresionant de tunele săpate în munte.
Fiind o insulă vulcanică, plajele sunt acoperite de pietriș negru.
Traseele de hiking din Madeira
În Madeira există o vastă rețea de trasee de hiking.
În afară de potecile "normale" de drumeție, numite veredas, Madeira este vestită și pentru traseele ce se întind de-a lungul unor canale cu înclinație mică prin care apa se scurge la vale, numite levadas.
Levadas (din verbul portughez "levar" - a transporta/a căra) sunt un sistem de canale sau apeducte lungi de kilometri întregi, care străbat munții și colectează apă pentru consumul uman, scopuri agricole și producția de energie electrică.
Originea levadas datează din primul sfert al secolului al XV-lea, când apa a devenit necesară pentru a uda terenurile agricole, în special câmpurile de trestie de zahăr - prima cultură de mare valoare economică din Madeira - și pentru funcționarea primelor mori și fabrici de zahăr (sursa).
Traseele recomandate oficial de către Guvernul Regional din Madeira și care de obicei sunt bine întreținute au codul PR urmat de un număr (de exemplu, PR 8).
PR vine de la "pequena rutas" sau trasee scurte. Acestea pot fi levadas sau poteci montane normale.
Lista cu aceste trasee este afișată aici, unde puteți verifica și starea acestora (unele pot fi închise temporar din cauza vremii, diverse lucrări, alunecări de teren etc.)
Cum ajungi în Madeira
Aflându-se la o distanță considerabilă de continent, cel mai simplu mod de a ajunge în Madeira este cu avionul. Sunt multe zboruri low-cost din Londra spre Madeira, de unde am zburat și noi.
Aeroportul de pe insula principală - Madeira - este Aeroporto da Madeira Internacional Cristiano Ronaldo (FNC). Mai este și un aeroport pe insula Porto Santo (PXO).
Aeroportul din Madeira este considerat al treilea cel mai periculos aeroport din Europa și al nouălea din lume. Poți citi mai multe despre asta aici.
Din cauza curenților de aer puternici, multe zboruri pot fi anulate sau redirecționate către alte aeroporturi. Din câte am văzut urmărind acest grup de Facebook, în luna iunie 2023 foarte multe zboruri din și către Madeira au fost anulate din cauza vremii nefavorabile.
Transportul în comun din Madeira
Atunci când am început să facem planul pentru Madeira am încercat să aflăm dacă ne-am putea folosi doar de transportul în comun pentru a vizita insula.
Teoretic insula se poate vizita și fără mașină personală, dar e destul de complicat.
Traseele autobuzelor din Madeira nu sunt neapărat gândite pentru turiști, ci mai mult pentru localnici. Rețeaua lor de transport ni s-a părut destul de greu de înțeles.
- rețeaua autobuzelor din Madeira
- orarul autobuzelor din Funchal
- mai multe detalii despre transportul în comun în Madeira
Am închiriat o mașină
Fiind pentru prima oară în Madeira, am vrut să fim siguri că putem vizita tot ce ne-am propus. Deci, pentru a explora după bunul plac pe insula, am decis să închiriem o mașină.
Am reușit astfel să vizităm în tihnă cele mai frumoase locuri din Madeira, fără să depindem de orarul autobuzelor.
Noi am închiriat mașina de la Five. Nu ne-au cerut card de credit, ci doar 100 de euro cash garanție. Toate formalitățile au decurs fără probleme. Au sediul lângă aeroport, de unde ne-au luat și adus cu microbuzul lor.
Atenție, însă: în afară de autostradă, drumurile din Madeira sunt abrupte și înguste. Ideal ar fi să închiriezi o mașină mică, dar puternică și cu cutie automată. Noi am avut un C3 pe benzină, cu cutie manuală, care la deal s-a dovedit a fi cam de leneșă. Ne-a luat ceva timp să ne obișnuim cu ea.
Iată cum a decurs excursia noastră de 11 nopți și 9 zile în Madeira:
Pentru că ne-am dorit o vacanță relaxantă și nu am vrut să fim pe fugă, majoritatea excursiilor pe care le-am făcut au fost de aproximativ jumătate de zi.
De cele mai multe ori am intrat pe trasee în a doua parte a zilei, după ora 13, și se pare că astfel am evitat aglomerația de dimineață.
Ziua 0: Londra - Madeira
Am aterizat pe Aeroporto da Madeira Internacional Cristiano Ronaldo seara târziu, după un zbor de 4 ore din Londra.
Un miros floral ne-a învăluit chiar din momentul în care am pășit pe scara avionului.
La aeroport ne-au întâmpinat cei de la Five Rent a Car - compania de la care am închiriat mașina. Ne-au dus cu microbuzul lor la sediul din apropierea aeroportului, de unde ne-am luat în primire mașina.
De aici am avut de condus aproximativ 20 de km până la Vila Marta din São Martinho - unde urma să stăm cazați următoarele 11 nopți în Madeira.
São Martinho se află în partea de sud a insulei, la aproximativ 4 km de centrul Funchalului și este unul dintre cele 10 districte (parohii civile, în portugheză: freguesias) ale municipiului.
Ziua 1 în Madeira: Levada das 25 Fontes, Levada do Risco, Vereda da Lagoa do Vento, Levada do Alecrim
- 6 ore, 13 km, 750 m+
- dificultate: mică/medie
- parcarea de la începutul traseului
- traseul pe Strava
Fiind nerăbdători să vedem faimoasele levadas și cascade, în prima zi din excursia noastră în Madeira ne-am îndreptat cu mașina spre Rabaçal.
Rabaçal este un loc situat în Paul da Serra, singurul platou de pe insula Madeira. Printre altele, de aici încep traseele spre:
- Levada das 25 Fontes cu Cascata das 25 Fontes
- Levada do Risco cu Cascada do Risco
- Vereda da Lagoa do Vento cu a sa cascadă
- Levada do Alecrim.
Astfel, ne-am plimbat pe 3 levadas, o vereda și am ajuns la 3 cascade, totul într-un circuit de 13 km cu 750 m diferență de nivel, pe care l-am parcurs în aproximativ 6 ore.
Madeira, ziua 2: Monte Palace Tropical Garden din Funchal și PR8 Vereda da Ponta de São Lourenço
Monte Palace Tropical Garden
În prima parte a zilei am fost în Funchal, unde am vizitat Grădina Tropicală Monte Palace. Am urcat la grădină cu mașina, pe niște străduțe foarte abrupte care ne-au dat emoții destul de mari (data viitoare vom lua telegondola), dar am ajuns cu bine în parcare, unde, uimitor, am găsit și loc.
Vereda da Ponta de São Lourenço (PR 8)
- 4 ore, 8 km, 500 m+
- dificultate: mică/medie
- parcarea de la începutul traseului
- traseul pe Strava
După ce am vizitat grădina tropicală, ne-am îndreptat spre partea de est a insulei, unde ne-am plimbat câteva ore pe Ponta de São Lourenço. Traseul a avut 8 km cu 500 de metri diferență de nivel, dus-întors.
Madeira, ziua 3: Piața de fructe din Funchal și o scurtă plimbare pe Vereda do Areeiro
Mercado dos Lavradores - nu cumpărați, doar admirați!
Frumos, colorat și probabil singurul loc din Madeira unde poți să iei țeapă.
Nu fură la cântar, poți plăti cu cardul, dau bon fiscal. Deși extrem de mari, prețurile sunt totuși la vedere. Deci care e farsa?
Vânzătorii sunt foarte amabili, te vor îmbia să guști din fructele lor și îți vor da detalii despre fiecare fruct în parte, dar totul face parte dintr-o înșelătorie bine pusă la punct și veche de ani de zile: fructele din care îți vor da să guști sunt ireal de dulci, dar asta doar pentru că sunt înmuiate în sirop de glucoză.
Vrăjit astfel de gustul și culorile fructelor exotice, cât și de poveștile pe care ți le va spune vânzătorul, vei cumpăra de bună-voie fructe putrede (vânzătorul e cel care le alege și le pune în pungi) sau cel mult fade la gust la un preț de 5-6-10 ori mai mare ca cel din magazinele normale.
Noi ne-am luat țeapă în limba română, de la un vânzător român, mutat în Madeira de ceva vreme. Dar nu ne-am supărat, că ne-a povestit așa frumos despre fructe...
Dacă vreți să aflați mai multe povești, citiți cu atenție review-urile de aici.
Pico do Areeiro - Miradouro do Ninho da Manta - Pedra Rija și înapoi
- 90 minute, 3.7 km, 363 m+
După ce am vizitat piața de fructe am dat o tură prin Funchal, apoi am făcut o vizită de recunoaștere la Pico de Areeiro. Am vrut să vedem cam cât facem până acolo, cum e drumul, unde se poate parca etc.
Ne-am plimbat puțin pe PR 1 - Vereda do Areeiro: de la parcare am urcat la Pico do Areeiro, am continuat pe trepte până la al doilea punct de belvedere - Pedra Rija - și apoi am făcut cale întoarsă. În total, plimbarea ne-a luat cam 90 de minute: 3.7 km cu 363 m diferență de nivel.
Madeira, ziua 4: Vereda do Areeiro dus-întors: de la Pico do Areeiro la Pico Ruivo și înapoi
Iată că a venit și ziua cea mare, când în sfârșit urma să facem traseul pe care îl așteptam de câteva luni bune.
Am plecat devreme de la cazare și la ora 9 eram în parcarea de sub Pico do Arieero, aflată la 800 de metri distanță de acesta.
Au urmat 7 ore de peisaje rupte de pe Instagram, doar că fără norii care apar de obicei în toate pozele: am pornit la ora 9:20 de la Pico do Arieero și am ajuns la 12:30 pe Pico Ruivo. La ora 16 eram înapoi la Pico do Arieero.
Circuitul de 12.5 km cu 1200 m diferență de nivel ne-a luat, cu tot cu pauze, 7 ore.
Madeira, ziua 5: Levada do Caldeirão Verde și Casas Tipicas de Santana
După plimbarea istovitoare din ziua precedentă prin soarele arzător, meritam ca în a cincea zi în Madeira să ne relaxăm la umbra copacilor pe o levadă ușoară, fără diferență mare de nivel.
Pentru asta am ales să ne îndreptăm spre orașul Santana și să ne plimbăm pe Levada do Caldeirão Verde, iar apoi să facem și o scurtă vizită la Casas Tipicas de Santana.
Levada do Caldeirão Verde (PR 9) ne-a plăcut foarte mult, în schimb cascada nu avea debit prea mare.
Madeira, ziua 6: Circuit pe Levada do Moinho și Levada Nova. Ponta do Sol și Miradoura de Farol da Ponta do Pargo
- 8.5 km, 374 m+
- dificultate: traseu ușor, dar expus pe anumite porțiuni pe Levada Nova
- am parcat pe marginea drumului
În cea de-a șasea zi în Madeira, am făcut un circuit pe două levadas diferite față de cele vizitate până atunci, în sensul că nu erau prin junglă, ci prin soare, pe versanții unor văi: Levada do Moinho (PR 7) și Levada Nova.
Levada Nova este chiar expusă și nu este recomandată celor cu frică de înălțime.
Pe drum am văzut plantații de banani și de trestie de zahăr.
Am luat prânzul în Ponta do Sol, pe o terasă la malul mării, apoi seara am fost să admirăm apusul la Miradoura de Farol da Ponta do Pargo.
Madeira, ziua 7: Pauză, plimbare prin Sao Martihno și Funchal
În cea de-a șaptea zi ne-am odihnit.
Ne-am plimbat pe faleză în zona Lido, unde am mâncat un sushi excelent la o terasă, iar în a doua parte a zilei ne-am dus în Funchal ca să luăm cina la un restaurant indian.
Madeira, ziua 8: Circuit Boca da Encumeada - Vereda da Encumeada (PR 1.3) - Pico Grande - Caminho Real da Encumeada (PR 1.2)
- Atenție! Caminho Real da Encumeada (PR 1.2) este parțial închis!
- 18 km, 1300 m+, 8-9 ore
- traseu dificil
- parcare
După bine-meritata odihnă din ziua precedentă, eram gata pentru cel mai dificil traseu pe care am ales să-l facem în Madeira.
Am avut ca punct de pornire Boca da Encumeada, de unde am început urcarea pe Vereda da Encumeada (PR 1.3) spre Pico de Jorge (1691 m). Ne-a plăcut foarte mult acest segment (dacă am fi mers înainte, în 6 km am fi ajuns la Pico Ruivo), dar planul era să mergem prin locuri puțin mai sălbatice.
Cu puțin înainte de a ajunge la Pico de Jorge, am făcut dreapta pe o potecă nemarcată, accidentată și puțin umblată, care ne-a dus la Pico Grande.
Am ajuns la Pico Grande după aproximativ două ore de la intrarea pe traseul nemarcat. A fost o plimbare interesantă, poteca fiind îngustă, având și zone mai accidentate. Cam ca Jepii Mici.
Pico Grande (1655 m) se află chiar în inima insulei. De pe acest vârf poți admira toți munții din jur, inclusiv Pico Ruivo și Pico do Arieero.
Dacă vrei să ajungi chiar în vârf, pe Pico Grande, trebuie să te cațeri puțin. E abrupt, dar este montat un cablu de care te poți ajuta.
De la Pico Grande am coborât pe o potecă abruptă până ne-am intersectat cu Caminho Real da Encumeada (PR 1.2).
De aici mai aveam 10 km până la Boca da Encumeada, doar că, surpriză, la jumătatea drumului am dat de o poartă încuiată care bloca poteca.
Ocolul ar fi adăugat destul de mulți kilometri la traseul nostru, dar eram mult prea obosiți pentru această provocare neașteptată, așa că am ocolit poarta și ne-am continuat drumul. Când mai aveam vreo 2 km până la Boca da Encumeada, am aflat și de ce traseul era închis: era un șantier imens.
Fiind sâmbătă, deci zi nelucrătoare, șantierul era pustiu și am trecut nestingheriți prin el, până am ajuns la poarta înaltă de vreo 3 metri care ne despărțea de libertate. Nu am avut altă soluție decât să o escaladăm.
Deci, dacă nu vreți să pățiți ca noi, consultați site-ul oficial unde sunt anunțate traseele închise din Madeira.
Madeira, ziua 9: Piscinas Naturais do Seixal (free), Posto Florestal do Fanal
A venit momentul să facem o vizită și în nordul insulei, la Piscinas Naturais do Seixal - niște piscine în aer liber, cu acces gratuit - unde am ajuns pe la 3 după-masa.
Nu aveam chef de baie, așa că n-am zăbovit prea mult în zonă și ne-am îndreptat spre Parque Florestal do Fanal, unde am ajuns la 5 după-masa.
Speram ca soarele ce se pregătea să apună să aducă și norii care să învăluie copacii, dar plafonul de nori a rămas sub noi (eram la 1150 m altitudine).
Parcul Forestier Fanal face parte din pădurea Laurisilva din Paul da Serra și se află în Patrimoniul UNESCO. Unii copacii de aici au venerabila vârstă de 500 de ani.
Madeira, ziua 10: Achada do Teixeira - Vereda do Pico Ruivo - Pico Ruivo și înapoi
- 6 km, 377 m+, 2-3 ore
- dificultate: ușor
- parcare
Am luat mașina până la Achada do Teixera, aflată la aproximativ 1600 metri altitudine.
Parcarea de la începutul traseului era destul de aglomerată, dar lumea începea deja să plece când am ajuns noi (ora 14:00).
De la Achada do Teixera sunt 3 km până pe Pico Ruivo, pe Vereda do Pico Ruivo (PR 1.2). E varianta cea mai ușoară de a ajunge pe Pico Ruivo, dacă nu vrei să mergi pe Vereda do Arieero sau pe alt traseu mai lung.
Am pornit pe soare spre Pico Ruivo la ora 14:30 si am ajuns pe vârf la ora 16:00.
La întoarcere am mers mai mult prin ceață. Începuse și o ploaie subțire și tăioasă și se făcuse chiar frig.
Ne-am dat seama astfel ce norocoși am fost că am prins senin în celelalte zile.
Madeira, ziua 11: plecare
De pe terasa aeroportului am fi putut admira pentru ultima oară insula, dacă aceasta nu s-ar fi ascuns sub o pătură de nori, de supărare că plecăm.
E ciudată senzația pe care o ai când se apropie timpul să părăsești Madeira. Parcă ai mai rămâne, dar parcă în același timp îți dorești ca avionul tău să poată decola în siguranță.
Restaurantele din Madeira
Am rămas plăcut surprinși de calitatea mâncării și de prețurile mai mult decât rezonabile din restaurantele din Madeira.
A fost destul de simplu să găsim restaurante bune în Madeira. Am avut grijă doar ca restaurantele pe care le-am ales să aibă notă mare în Google dar și review-uri detaliate și recente.
Merită să încercați mai ales restaurantele din orașele mici, iar în Funchal să vă orientați nu doar către cele cu specific local. Am mâncat un sushi excelent la o terasă în zona Lido și mâncare indiană foarte bună la un restaurant din Funchal.