Motto-ul plimbării: ™️ Cu o creastă toți suntem datori ™️
Ideea mi-a fost plantată prima oară la începutul verii atunci când mi-a arătat un prieten pe Strava ca au făcut niște băieți traseul în sub 24 de ore... un traseu râvnit de mulți pasionați de plimbări montane, un traseu pe care legendele autohtone l-au parcurs în 12 ore.
Noi n-am făcut vreo mare performanță atletică cu plimbarea asta dar nici nu ne-am dorit sa facem. S-a vrut a fi o plimbare pe Creasta Munților Făgăraș, de la mânăstirea Turnu Roșu pana la cantonul forestier Rudărița (de la Vest la Est).
Țelul propus a fost să închidem plimbarea în 24h, din păcate socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg (de data asta).
Aveam schițat planul „B” dacă din diverse motive nu ne-am fi simțit bine pe traseu sau nu ajungeam în timp util la bornele calculate de noi: aveam variante de odihnă peste noapte (de ex. la Cabana Podragu) sau chiar de retragere definitivă în multe locuri.
Parteneră la plimbare mi-a fost Lavinia Ș., o tânără colecționară de podiumuri la concursurile de alergare montană, cu alte cuvinte a fost o onoare pentru mine sa am așa o companie. Ea mai făcuse in 2019 traseul, împreună cu soția mea si o altă prietenă, dar anul trecut ele îl plănuiseră și l-au realizat în 2 zile, cu ședere peste noapte la Cabana Podragu.
Plimbarea a început într-o dimineață de luni, cu trenul IR 1623 din Gare du Nord.
Am ridicat-o din Făgăraș pe Lavinia si după 5 ore 17 min de la plecarea din București am ajuns la destinație finală: Podu Olt.
Din haltă până la cazarea din Tălmăcel am avut doar 6 km pe care am vrut sa-i parcurgem pe jos, o încălzire pentru ce urma să vină.
Ajunși la cazare planul nostru era sa dormim până pe la ora 23.00 iar marți dimineața la 00:00 sa intrăm în traseu... din păcate nu a fost posibil (zgomotele turiștilor care se cazau, lumină încă afara). Lasă ca putem să dormim si miercuri, joi, n-au intrat zilele in sac, vorba aia... ce atâta somn??!?!?
La ora 23.00 am mâncat ultima masă înaintea intrării in traseu: un iaurt bio și niște cereale aruncate într-un bol.
După masa copioasă gazda a fost amabilă (discutasem in prealabil) si ne-a dus până la Mânăstirea Turnu Roșu, unde marți, 18.08.2020, ora 00.06 am intrat hotărâți în traseu.
Cum orientarea pe timp de noapte este mai dificilă față de cea de zi am orbecăit un pic până găseam fix traseul, deși aveam track-ul pus si pe ceasuri. Cu toate astea din primele ore nu am înțeles mare lucru, parcă au trecut prea repede. Ajunși la Vârful Scara (2308 m) la 5:40 am văzut un răsărit superb din Creasta Munților Făgăraș.
Porțiunea cea mai tehnică e probabil la Custura Sărății, dar fiind deja lumină afară nu am întâmpinat nicio problema, ne-am simțit ca peștii in apă. Vorba aia: veneam în Creastă la 2 săptămâni după ce parcursesem „Acele Morarului” și „Vârtopel-Arpășel”, deci nu ne opream noi într-o custură, nu?
Vârful Negoiu (sau Peatra lui Tunsu, cum i se spunea pe vremea mea) a fost cucerit prima oară (documentat) în anul 1750 dar 270 de ani mai târziu, la 8.10AM, într-o dimineață de marți am reușit si noi sa ajungem in sfârșit la el. Am făcut 2-3-500 de selfie-uri si i-am dat înainte spre Strunga Doamnei si Călțun.
Pe la Călțun cred ca aveam deja 30 km parcurși, ne apropiam cu pași repezi de jumătatea traseului (d.p.d.v. al distanței, nu și al diferenței de nivel).
Ne-am adus aminte ca aveam ceva batoane proteice, energizante și geluri la noi și am început să mâncăm. Din mers, bineînțeles.
Puncte de hidratare am întâlnit suficiente pe traseu, izvoarele nu erau secate deci nu am suferit de lipsa apei.
La fiecare sursă de apă (le aveam documentate de acasă) ne opream să umplem bidoanele sau să bem direct din izvor în caz ca recipientele noastre erau pline deja.
La 10.45 am ajuns la Vârful Paltinu (2399 m), Lavinia era deja acolo de câteva minute, așa cum mă obișnuise deja (oricum tot traseul ăsta am știut că o țin din treabă; ea având 2 viteze la motor: Sport si SportPlus).
Am trecut rapid prin Șaua Paltinului, am făcut o poză spre faimosul loc de pelerinaj/mici/bere „Lacul Bâlea” si am continuat spre Lacul Capra.
Ora 13.22 ne-a prins pe vârful Mircii (2471 m) și atunci a fost prima oară când am avut gândul ca totuși s-ar putea să ne prindă si ceva ploaie, deși prognoza ne arătase o zi destul de senină înainte de a pleca în traseu.
Unul din factorii determinanți (cred că cel mai important de fapt) atunci când planificasem plimbarea era vremea. Trebuia să avem obligatoriu două zile cu risc minim de ploaie pentru a evita abandonul prematur și alte neplăceri.
Continuăm spre Lacul Podu Giurgiului, pe lângă care trecem in jur de 13:40. Ne pregătim psihic pentru urcarea de pe Viștea Mare si discutăm dacă să trecem și pe Moldoveanu sau să-l lăsăm pe altă dată. Oricum îl mai făcusem și în luna mai, nu cred ca s-au schimbat multe lucruri în 3 luni, nu? Am decis să nu-l mai urcăm pentru că teoretic oricum este în afara crestei...
Îi dăm înainte spre Viștea și ajungem înainte de urcarea pe vârf după aproximativ 49 km parcurși si 15 ore de mers... urmează o urcare destul de susținută, de aproape 250 metri diferență de nivel... o sa fie un măcel serios...
I-am dat la vale spre Refugiul Viștea unde am făcut primul popas mai lung de până acum, am zis să stăm să mâncăm si noi o felie de pâine cu parizer, ca doar merităm, nu?
Continuăm traseul spre Fereastra Mare a Sâmbetei, unde ajungem după 17 ore si 20 minute (55 km).
Trecem repede de Vârful Iezerului, lăsăm în urmă si Lacul Urlea, hai că în ritmul ăsta ne prinde noaptea in traseu... Ah, stai, ca oricum plănuisem să ne prindă noaptea pe coborârea spre Cantonul Rudărița, deci nu e panică...
Din păcate după ce am trecut de Refugiul Curmătura Zârnei a cam început să se rupă filmul în ceea ce privește vremea... vedeam cum se aduna norii si MeteoBlue arăta ceva ploaie cu tunete si fulgere... ținând cont ca eram cam in creasta munților nu prea suna bine...
Am ajuns la Refugiul Curmătura Brătilei la ora 21.00, exact după 21 de ore de la plecare si cam 70 km bătuți in ritm de melc.
Ne-am oprit în refugiu sa consultăm MeteoBlue (Romica Jurcă nu ne-a răspuns la telefon) și din păcate prognoza nu ne era favorabilă... ploaie cu descărcări electrice chiar în direcția în care trebuia noi sa ne continuăm traseul, se vedeau clar fulgerele in depărtare.
Oamenii noștri erau in stand-by, gata să ne aștepte la Rudărița, trebuia doar să le zicem când să pornească spre canton, dar după o analiză pragmatică am decis ca trebuie să rămânem în refugiu până la trecerea norilor... sau chiar până în zori, ca să nu orbecăim în miez de noapte prea mult prin ploaie.
Nefiind pregătiți pentru somn (nu aveam saci de dormit, saltea, perne, așternuturi, pijamale etc.) ne-am îmbrăcat cu toate hainele pe care le aveam la noi, am scos folia de supraviețuire și am așteptat să treacă ploaia de sus din creastă...
În zona noastră nu ploua in momentul ăla, dar direcția in care urma să ne ducem era plină de fulgere...
Uitându-ne pe prognoză am văzut că nu urma nici a doua zi ceva plăcut, deci după trecerea norilor trebuia sa ajungem la Rudărița cât mai repede posibil. Măcar refugiul oferea condiții decente...
Au fost aproximativ 8h pe care le-am petrecut acolo într-o așteptare forțată de împrejurări.
Șederea în refugiu a fost foarte obositoare, nu am reușit nici să ne odihnim nici să ne încălzim, ba chiar aș zice că statul ne-a scos destul de grav din ritm. Era deja Miercuri dimineața, iar ultimul somn fusese Duminică spre Luni.
Ne-a părut rău că nu am putut continua (fizic am fi putut, psihic eram ok) dar mai aveam vreo 18 km până la Rudărița, iar asta mai însemna vreo trei-patru ore de mers prin fulgere, pe la o altitudine de peste 2000 metri...
Așa că la prima urmă de răsărit de Soare pe care am văzut-o în peisaj am început din nou plimbarea, deja norii se risipiseră. Era Miercuri, ora 5.40AM când am convocat oamenii la Rudărița pentru 9.30AM, speram să ne încadrăm... teoretic 18 km în 4 ore era un termen fezabil, nu?
Undeva între vârful Berevoiul Mare si Lerescu mi-a atras atenția o pietricică care era parțial îngropată in pământ. Mi-a venit inopinat ideea sa o dezgrop și să o iau ca amintire, oricum nu mai contau câteva minute pentru un trofeu ce părea a fi mic si frumos, nu-i așa? Așa că m-am apucat cu Lavinia să dezgropăm mica pietricică, dar se pare ca n-am înțeles până la 36 de ani că aparențele pot fi înșelătoare, așa că am stat vreo 20 de minute să dezgropăm micul trofeu care la cântărirea oficială a avut 7,7 kg. Trofeu pe care l-am cărat vreo 12 km până la Rudărița dar pe care dacă nu l-aș fi luat mi-ar fi părut rău ulterior, fără doar și poate.
După care ne-am continuat coborârea pe lângă Refugiul Comisu, pe o porțiune care mi s-a părut foarte provocatoare, nu știu dacă datorită trofeului care mă cam dezechilibra sau din cauza terenului care era foarte denivelat.
Lavinia spunea (din experiența anului trecut) că după ce vom intra în pădure marcajele vor fi mai puțin vizibile, dar se pare că au fost refăcute in 2020, deoarece erau foarte vizibile.
Așadar am reușit sa ajungem la Cantonul Rudărița la 9.40 AM, după un timp total de 33 ore si 30 de minute, din care timpul efectiv de mers a fost de 24 ore si 57 minute. Distanța totală parcursă 87.66 km, cu o diferență pozitivă de nivel de 6100 metri.
Nu cred că are rost să plictisesc audiența cu detalii tehnice legate de numărul și locația surselor de apă, de câte alimente trebuie să-și ia cineva care vrea să parcurgă acest traseu, de echipamentul necesar pe care trebuie să-l aibă fiecare. S-au scris deja romane întregi pe internet, sunt suficiente surse de informare pe subiect și nici nu cred sunt eu în măsură să dau sfaturi legate de aceste aspecte.
Concluzia plimbării:
Nu aș schimba nimic din plimbare, a fost o experiență memorabilă, într-o companie extrem de plăcută. Chiar și cu ’piedica’ legată de vreme tot a fost o experiență unică pe care probabil nu o vom uita prea curând. Am avut noroc că nu am întâlnit câini agresivi de la stânele de pe traseu și nici alte animale sălbatice. Recuperarea după plimbare a fost si ea rapidă, la 10 zile distanță eram din nou prin Bucegi. Mulțumesc Laviniei pentru ca a acceptat un coechipier mai slab pregătit pentru plimbarea asta si soției mele pentru suport.
Aș veni totuși cu câteva îmbunătățiri pentru tura următoare:
Aș ruga pe cineva să vină pe undeva pe la jumătatea traseului cu ceva alimente și suplimente, astfel cred că am micșora un pic greutatea bagajului cărat, aș dormi în timpul zilei înainte de intrarea în traseu pentru că totuși cele 50 de ore în care am fost privați de somn si în care am băgat ceva km și-au lăsat amprenta asupra timpului în care am parcurs creasta. Aș face și un plan de suplimente detaliat (de ex: glutamină, Calciu, BCAA, Magneziu) și un plan de administrare al lor.
Mai jos e activitatea detaliată pe Strava, în caz că e interesat cineva:
Motto-ul plimbării: ™️ Cu o creastă toți suntem datori ™️
