Cuprins:

Pe 10 iulie 2021 am parcurs un circuit de o zi în Munții Făgăraș, cu plecare din apropierea Cabanei Capra, având ca obiective mai multe puncte de belvedere: Fereastra Zmeilor, Acul Revolver, Vf. Capra, Vf. Vânătarea/Vânătoarea lui Buteanu, Lacul Capra.

Fereastra Zmeilor - Piciorul Caprei - Acul Revolver - Vf. Capra - Vf. Vânătarea/Vânătoarea lui Buteanu - Lacul Capra

Durată și dificultate

  • lungime: 10 km
  • diferență de nivel: 1000 m+, 1000 m-
  • dificultate: mare

Acest traseu este deosebit de frumos, dar totodată destul de dificil și solicitant. L-am parcurs în 7 ore.

Porțiunea pe Piciorul Caprei nu este marcată, dar poteca este destul de vizibilă.

În luna iulie încă putem întâlni limbi de zăpadă care acoperă poteca și pe care se poate aluneca fără echipament adecvat (colțari și piolet).

⚠️
Atenție: Pentru că se merge pe creastă, evitați traseul în cazul în care se anunță furtuni cu trăsnete!
⚠️
Pe timp de iarnă traseul este închis din cauza riscului de producere a avalanșelor.

Atenție: se merge o bună bucată de vreme la peste 2000 de metri altitudine, în mediu alpin, pe teren accidentat, deci echipați-vă corespunzător.

Etapele Traseului:

Transfăgărășan - Refugiul Fereastra Zmeilor - Fereastra Zmeilor

Transfăgărășan - Refugiul Fereastra Zmeilor - Fereastra Zmeilor

Am parcat mașina pe marginea drumului Tranfăgărășan, la aproximativ 1 km mai sus de Cabana Capra, la altitudinea de 1600 m, chiar de unde începe traseul marcat cu triunghi galben spre Fereastra Zmeilor.

Locul de unde începe traseul spre Fereastra Zmeilor

De la șosea avem de urcat 4 km cu o diferență de nivel de 500 de metri până în Creasta Principală a Munților Făgăraș, la altitudinea de 2155 m. Aici, intemperiile au sculptat în stânca de calcar o arcadă cunoscută sub denumirea de Fereastra Zmeilor.

Traseul spre Fereastra Zmeilor începe cu o urcare ușoară, pe drumul pietruit, paralel cu pârâul Izvorul Caprei. După ce trece de o stână, panta devine mai abruptă.

Spre Fereastra Zmeilor. Vedere spre Creasta Arpășel-Vârtopel

După aproximativ o oră, ajungem în căldarea superioară a Caprei, la 2050 m altitudine, unde se află Refugiul Fereastra Zmeilor, construit în anul 2010, lângă ruinele vechiului refugiu.

Refugiu Fereastra Zmeilor
Căldarea superioară a Caprei - Vârful Arpașu Mic

De la refugiu continuăm urcarea și după încă 30 de minute ajungem la Fereastra Zmeilor.

Privind înapoi
Fereastra Zmeilor

Fereastra Zmeilor - Piciorul Caprei - Acul Revolver - Vârful Capra - Vf. Vânătoarea lui Buteanu

  • durată: 3 ore, 2.8 km, 406 m+,140 m-
  • bandă roșie până la intersecția cu Piciorul Caprei
  • pe Piciorul Caprei urcăm pe o potecă nemarcată spre Acul Revolver și Vf. Capra. Continuăm până intersectăm traseul marcat cu cruce albastră (și triunghi albastru), la baza Vârfului Vânătoarea lui Buteanu
  • cruce albastră: până pe Vf. Vânătoarea lui Buteanu
  • hartă
Fereastra Zmeilor - Piciorul Caprei - Acul Revolver - Capra - Vânătoarea lui Buteanu

De la Fereastra Zmeilor am continuat pe bandă roșie, în direcția Cabana Bâlea Lac.

Până să ajungă la Piciorul Caprei, poteca marcată trece pe sub Creasta Vârtopel-Arpășel - un traseu alpin spectaculos și destul de popular.

Pe Creasta Vârtopel-Arpășel erau câțiva cățărători care ar fi putut dizloca pietre, așa căpe această porțiune am purtat căștile de alpinism.

Pe alocuri, poteca era încă acoperită de câteva limbi de zăpadă înghețată, pe care le-am traversat cu grijă, folosind gheruțele și pioleții.

E mult mai sigur și mai comod să traversezi aceste limbi de zăpadă înghețată cu bocanci și colțari, dar fiind încălțați cu pantofi de alergare, gheruțele erau singura opțiune.

Traversăm niște limbi de zăpadă
O limbă de zăpadă mai serioasă - chiar nu e de joacă, o alunecare poate avea urmări grave

De la Fereastra Zmeilor ne-a luat cam două ore (incluzând câteva pauze) până la intersecția cu poteca nemarcată ce urcă pe Piciorul Caprei.

Din acest punct, dacă am continua pe bandă roșie, am ajunge direct la Lacul Capra.

Am continuat în sus, pe Piciorul Caprei și am ajuns la Acul Revolver după 20 de minute, iar după încă 20 de minute pe Vârful Capra (2494 m).

Deși nu era marcată, poteca pe Piciorul Caprei era destul de clară. Apare pe hărțile OSM în caz că orientarea pune probleme.

Acul Revolver

Acul Revolver
Lacul Capra

Vârful Capra (2494 m)

Urcând spre Vârful Capra
Vârful Capra
Vedere spre creasta Arpășel-Vârtopel

De pe Vârful Capra ne-am îndreptat spre Vârful Vânătarea/Vânătoarea lui Buteanu, la baza căruia am ajuns după aproximativ 30 de minute.

Vf. Vânătarea lui Buteanu / Vânătoarea lui Buteanu

Vânătarea/Vânătoarea lui Buteanu, văzut dinspre Vârful Capra

Pentru a ajunge pe Vârful Vânătarea/Vânătoarea lui Buteanu, a trebuit să ne cățărăm printr-o zonă ceva mai expusă, care între timp a fost asigurată cu lanțuri.

O porțiune mai expusă, unde trebuie să ne cățărăm cu grijă
Poteca ce duce spre Vârful Vânătarea/Vânătoarea lui Buteanu
Aglomerația de pe vârf
Priveliștea de pe vârf

De ce acest vârf are 2 denumiri - Vânătarea sau Vânătoarea - puteți citi aici, dar nu bag mână în foc că vă veți dumiri.

Vânătoarea lui Buteanu - Șaua Caprei - Lacul Capra - Monumentul Alpiniștilor - Transfăgărășan (spre Cabana Capra)

  • durată: 3 ore, 4 km, 800 m-
  • marcaje: cruce albastră până în Șaua Caprei, apoi bandă roșie până la Lacul Capra și Monumentul Alpiniștilor, apoi bandă albastră spre Cabana Capra
  • hartă
Vânătarea/Vânătoarea lui Buteanu - Șaua Caprei - Lacul Capra - Monumentul Alpiniștilor - Transfăgărășan (spre Cabana Capra)

După o scurtă pauză pe vârf, ne-am întors în traseul marcat cu cruce albastră, pe care am continuat până în Șaua Caprei.

Înapoi în traseul de creastă
Spre Lacul Capra
Vedere spre Lacul Bâlea

Din Șaua Caprei am coborât pe bandă roșie spre Lacul Capra și Monumentul Alpiniștilor.

Lacul Capra
Monumentul Alpiniștilor
Monumentul Alpiniștilor

De la Monumentul Alpiniștilor am început coborârea pe traseul marcat cu bandă albastră, care ne-a lăsat pe Transfăgărășan, la aproximativ 600 de metri de locul unde lăsasem mașina.

Pe acest traseu coborârea are și unele porțiuni mai abrupte, unde poteca poate fi alunecoasă.

Vedere spre Transfăgărășan

Chiar la final, înainte de a ajunge la șosea, trebuie coborâtă o pantă mai abruptă, asigurată cu un cablu:

Ultima coborâre înainte de a ajunge la șosea

Odată ajunși la șosea am făcut stânga, spre locul de unde am pornit în traseu.

Întreg circuitul ne-a luat 7 ore.