Cuprins:

Muntele Piatra Mică face parte din Masivul Piatra Craiului. Cel mai înalt punct este Vârful Piatra Mică, cu înălțimea de 1816 m.

Piatra Mică este despărțit de creasta principală a Pietrei Craiului de Șaua Crăpăturii (1600 m).

Mai jos sunt descrise 2 variante de a ajunge pe Vârful Piatra Mică:

  • un circuit de la Fântâna lui Botorog care trece pe la Cabana Curmătura
  • un traseu în formă de semicerc cu pornire de la Fântâna lui Botorog care urcă pe Piatra Mică direct din Poiana Zănoaga și apoi coboară pe Valea Crăpăturii spre Zărnești.

Ambele trasee pot fi destul de solicitante pe timp de iarnă. Am dat niște timpi informativi, dar care pot varia atât în funcție de condiția fizică a fiecăruia, cât și în funcție de condițiile din teren.

⚠️
Atenție! Aceste trasee au fost parcurse iarna, dar în condiții favorabile și cu echipament adecvat.

Înainte de a te aventura iarna pe orice traseu, oricât de simplu ți s-ar părea, urmărește prognoza meteo și buletinul nivometeorologic și confirmă la Salvamont că traseul pe care l-ai ales poate fi parcurs în siguranță.
⚠️
Pe timp de iarnă marcajele nu sunt vizibile pe anumite segmente, fiind acoperite de zăpadă!

Fântâna lui Botorog - Poiana Zănoaga - Cabana Curmătura - Șaua Crăpăturii - Piatra Mică - Poiana Zănoaga - Fântâna lui Botorog

Pe 5 februarie 2023 am făcut un circuit de la Fântâna lui Botorog pe Vârful Piatra Mică, în condiții de iarnă.

Circuit Piatra Mică

Traseu: Fântâna lui Botorog - Poiana Zănoaga - Cabana Curmătura - Șaua Crăpăturii - Piatra Mică - Poiana Zănoaga - Fântâna lui Botorog

  • 11 km, 1000 m diferență de nivel
  • durată pe timp de iarnă: 7-10 ore, în funcție de condiții
  • Track GPS, Strava

Echipament folosit:

  • colțari, bețe de trekking, piolet, cască de alpinism, ochelari de soare, mănuși groase, parazăpezi

Fântâna lui Botorog - Cabana Curmătura

  • marcaj: bandă galbenă
  • durată: 2-3 ore

Am început urcarea la ora 9:45 de la Fântâna lui Botorog, pe traseul marcat cu bandă galbenă care duce, prin Poiana Zănoaga, la Cabana Curmătura.

Traseul spre Cabana Curmătura e marcat cu bandă galbenă 

Poteca spre Cabana Curmătura era deja bătătorită, astfel încât am ajuns la cabană în mai puțin de 2 ore.

La Cabana Curmătura am făcut o pauză.

Cabana Curmătura - Șaua Crăpăturii

  • marcaj: punct albastru
  • durată: 1 oră

La 12:20 am pornit de la Cabana Curmătura spre Șaua Crăpăturii, făcându-ne curaj să intrăm pe poteca complet acoperită de zăpadă.

Deși stratul de pulver proaspăt depus ajungea până la genunchi, iar pe alocuri, până la brâu, zăpada era destul de aerată, așa că nu ne-a pus mari probleme la înaintare.

Spre Șaua Crăpăturii

Șaua Crăpăturii - Creasta Pietrei Mici

  • marcaj: punct albastru

La ora 13:00 am ajuns în poiana din fața abruptului vestic al Pietrei Mici. Peretele era destul de golaș, zăpada fiind viscolită de vântul puternic.

Pentru a ajunge pe Vârful Piatra Mică, trebuie să trecem de niște pasaje mai tehnice și mai expuse, dar destul de scurte.

Din poiană avem două variante de a urca: spre dreapta, pe traseul marcat cu punct albastru (atenție: iarna marcajul poate fi acoperit de zăpadă), sau spre stânga, pe variantă mai directă, dar unde există un risc mai mare să aibă loc căderi de pietre (poteca e acoperită de grohotiș, dar iarna de obicei este stabil, fiind înghețat).

Am ales să mergem pe traseul marcat, dar am dat de acumulări mari de zăpadă, iar vântul puternic efectiv ne-a înghețat fețele. Senzația a fost atât de neplăcută, încât am decis să facem cale întoarsă la Cabana Curmătura.

Coboram de vreo 15 minute prin pădure, întrebându-ne ce vom face toată ziua, când pe potecă zărim un drumeț care urca spre Piatra Mică. Era Pepi Tilea, care își făcea alergarea de duminică. Ne-a întrebat ce facem, de ce coborâm și nu urcăm. Răspunsul nostru - "că bătea puțin vântul" - nu ne-a convins nici pe noi, așa că iată-ne îndreptându-ne din nou spre Piatra Mică, de data asta în echipă de trei.

La 14:00 eram iarăși în poiană. Am abordat urcarea pe partea stângă, conduși de Pepi.

Porțiunea de la început nu este marcată, dar poteca se poate intui destul de ușor. Oricum, nu după mult timp vom ajunge din nou în traseul marcat cu punct albastru.

Traversăm un pasaj mai expus:

Ajungem la un horn asigurat cu cablu:

Hornulețul văzut de jos
Primul cablu
La ieșirea din hornuleț

Continuăm urcarea pe un culoar abrupt.

Trecem de o zonă cu zăpadă troienită:

Ajungem la al doilea horn îngust:

Hornul văzut de jos
Hornul văzut de sus

După ce trecem și de acest hornuleț ne așteaptă o zonă abruptă și expusă, asigurată cu cablu:

Continuăm spre creasta Pietrei Mici:

Creasta Pietrei Mici

Ne deplasăm cu grijă pe creastă, care pe alocuri este destul de îngustă, evitând cornișele:

Pentru scurt timp intrăm iar în pădure:

Ieșim iar în creastă:

Chiar înainte de vârf trecem de o zonă cu zăpadă până la brâu:

Vârful Piatra Mică

Am ajuns pe Vârful Piatra Mică la ora 15:00, la o oră după ce am început urcarea din poiană.

Priveliștea de pe vârf:

Privind înapoi:

Vârful Piatra Mică - Crucea din Carpați

Continuăm pe platou. Toate marcajele sunt acoperite de zăpadă, ceea ce poate pune mari probleme de orientare:

La un moment dat poteca trece printre brazi:

Ajungem într-o poiană unde zăpada este până la brâu:

La ora 15:30 ajungem la cele trei cruci de pe Piatra Mică ridicate în memoria eroilor căzuți în Primul Război Mondial:

Crucea din Carpați - Poiana Zănoaga - Fântâna lui Botorog

  • marcaj: punct albastru

La 15:30 am început coborârea spre Poiana Zănoaga.

Poteca este destul de abruptă și coboară în serpentine. Dacă nu sunt deja urme în zăpadă, orientarea poate pune probleme iarna.

Am ajuns la ora 16:00 în Poiana Zănoaga, și de aici, în mai puțin de o oră, la Fântâna lui Botorog.


Altă variantă de a ajunge pe Vârful Piatra Mică:


Fântâna lui Botorog - Poiana Zănoaga - Piatra Mică - Șaua Crăpăturii - Valea Crăpăturii - Zărnești

Pe 26 martie 2022 am urcat pe Vârful Piatra Mică, în condiții de iarnă târzie, pe următorul traseu:

Traseu: Fântâna lui Botorog - Poiana Zănoaga - Vârful Piatra Mică - Șaua Crăpăturii - Valea Crăpăturii - Zărnești

  • durată: 7-9 ore
  • 10 km, 1065 m+

Echipament folosit:

  • cască de alpinism, bocanci, colțari, piolet, bețe de trekking, gheruțe pentru potecile din pădure.
  • hamurile și coarda le-am folosit doar pentru un exercițiu de rapel

Tura s-a desfășurat în condiții de mixt. Pe parcursul traseului am întâlnit toate tipurile de teren: potecă cu pământ, gheață și zăpadă, stâncă acoperită cu gheață și zăpadă și, la coborâre pe Valea Crăpăturii, zăpadă mare în partea superioară.

Fântâna lui Botorog - Poiana Zănoaga - Vârful Piatra Mică - Șaua Crăpăturii - Valea Crăpăturii - Zărnești

Fântâna lui Botorog - Poiana Zănoaga

  • marcaj: bandă galbenă
  • durată: 1.5 ore

De la Fântâna lui Botorog am pornit în urcare pe traseul marcat cu bandă galbenă, la 9 dimineața. Am ajuns în Poiana Zănoaga după aproximativ o oră și jumătate.

Poiana Zănoaga - Vârful Piatra Mică

  • marcaj: punct albastru
  • durată: 1.5 ore

Din Poiana Zănoaga am făcut dreapta în direcția indicată de săgeată. Marcajele fiind rare, ne-am ajutat puțin și de track-ul GPS de pe telefon.

La scurt timp urcarea a început să devină solicitantă, poteca fiind foarte abruptă și pe alocuri acoperită cu gheață.

După o oră de urcare asiduă am ajuns în sfârșit pe platoul de pe Piatra Mică, la cele trei cruci aflate la aproximativ 550 metri distanță de Vârful Piatra Mică, unde am făcut o bine-meritată pauză.

Crucile de pe Piatra Mică

Vârful Piatra Mică - Șaua Crăpăturii

  • marcaj: punct albastru
  • durată: 1-2 ore

De la cele trei cruci, am ajuns cam în 15 minute pe Vârful Piatra Mică, unde ne-am echipat cu colțarii.

Până pe Vârful Piatra Mică terenul nu e tehnic, dar de acolo creasta se îngustează.

Până în Șaua Crăpăturii urmează câteva coborâri mai abrupte, unele asigurate cu cabluri, pe care cei cu frică de înălțime ar prefera mai degrabă să le urce decât să le descațere, mai ales pe timp de iarnă.

La una dintre aceste zone abrupte am exersat coborârea în rapel.

Vedere spre Piatra Craiului
Peisajul ne îmbie la poze
Zone cu gheață unde descățărăm cu grijă
Rapel
Rapel
Descățărând o porțiune abruptă, neasigurată cu cabluri
Porțiune abruptă asigurată cu un cablu
Piatra Mică văzută din Șaua Crăpăturii

Șaua Crăpăturii - Valea Crăpăturii - Centrul de Vizitare al Parcului Național Piatra Craiului

  • marcaj: bandă galbenă
  • durată: 2-3 ore

Din Șaua Crăpăturii se poate coborî în 30 de minute la Cabana Curmătura și de acolo spre Fântâna lui Botorog, dar noi am preferat să coborâm pe Valea Crăpăturii, care în partea superioară era acoperită de un strat gros de zăpadă.

Valea Crăpăturii este o vale abruptă.

Coborârea pe Valea Crăpăturii până la Centrul de Vizitare al Parcul Național Piatra Craiului ne-a luat 2.5 ore. De acolo am luat un taxi până la gară.

Valea Crăpăturii
Spre Zărnești