În 2018, am petrecut două nopți la Cabana Dochia din Munții Ceahlău, în perioada Crăciunului.
Am ajuns la poalele Ceahlăului după vreo 7 ore de condus, din București. Am parcat mașina în apropiere de Cabana Izvorul Muntelui, am plătit taxa de parc, și am început urcarea pe cel mai scurt traseu spre Cabana Dochia:
Cabana Izvorul Muntelui - Curmătura Lutu Roșu - Cabana Dochia
- marcaj: bandă albastră
- durată: 3 ore, 5.2 km, 955 m+
Traseul pe care am urcat spre Cabana Dochia este marcat cu bandă albastră, are o lungime de 5.2 km cu 955 m diferență de nivel.
Durata de pe indicatoare este de 3 ore. Exact atât ne-a luat și nouă să parcurgem acest traseu, în ritm lejer și în condiții de iarnă.
Dificultatea acestui traseu nu este mare, dar avea unele porțiuni mai abrupte, acoperite de gheață, unde a trebuit să folosim gheruțele.
Seara am petrecut-o la Cabana Dochia.
Cabana Dochia - Vârful Toaca
- durată: 45 minute
- marcaj: bandă roșie
Am fi vrut ca a doua zi să facem alte plimbări mai lungi prin zonă, dar condițiile meteo nu au fost deloc favorabile: viscol și ceață densă.
Știam că, în mod normal, traseul de la Cabana Dochia până pe Vârful Toaca nu durează mai mult de o oră. Așa că, în jurul orei 12:30, m-am încumetat totuși să ies din cabană și să încerc să ajung pe Toaca.
Planul era ca eu să merg în recunoaștere, iar dacă totul mergea bine, să-i conving și pe ceilalți să iasă la aer (a se citi "viscol").
Vizibilitate zero. Până la jumătatea drumului spre Toaca m-am ghidat doar după GPS, până când am întâlnit alți drumeți care se îndreptau tot spre vârf, urmând ca apoi să coboare spre Durău.
Am urcat direct prin zăpadă, fără să folosim scările din metal. Am ajuns pe Vârful Toaca (1904 m) la 13:20.
Pe vârf, vântul bătea în rafale de peste 100 km la oră, care pur și simplu te culcau la pământ. Nu am zăbovit prea mult acolo.
M-am întors la Cabana Dochia și, după o scurtă perioadă de convingere, iată-ne plecând în grup de patru spre Vârful Toaca.
Am ajuns din nou pe Vârful Toaca, la ora 14:45, de data asta urcând pe scările metalice.
Pe vârf, același vânt, același frig.
Am făcut niște poze și ne-am întors repejor la Cabana Dochia cu gândul de a ne băga direct în saună.
Sauna de la Cabana Dochia era lângă cabană, într-o construcție din lemn, în formă de butoi uriaș. Vântul spulbera zăpada, care bloca ușa de sticlă de la saună și nu o mai puteam deschide din interior. Cei de la cabană ne-au asigurat că vor veni din 15 în 15 minute să ne deschidă ușa, ca să nu murim (la propriu) de cald.
Mănăstirea Ceahlău - Schitul Schimbarea la Față
În dimineața următoare, am făcut o scurtă plimbare până la Mănăstirea Ceahlău, apoi am coborât de la Cabana Dochia spre Cabana Izvorul Muntelui pe același traseu pe care am urcat, marcat cu bandă albastră.
Mănăstirea Ceahlău a fost construită între anii 1992-1993 și poartă hramul Schimbarea la Față (pe une hărți apare ca Schitul Schimbarea la față). Se află la aproximativ 400 de m distanță de cabana Dochia, spre Vest.
Legenda Pietrelor Detunate
La coborâre, am trecut pe lângă un panou pe care era redată legenda Pietrelor Detunate.
«Pietrele Detunate îți apar în fata ochilor în nopțile grele de iarnă ca niște arătări ciudate, colțuroase, care te înfioară și te duc cu gândul la vremurile îndepărtate când se nășteau toate ale lumii acesteia, când urieșii și căpcăunii nu primiseră încă aprigă pedeapsă de la Dumnezeu, iar Satana, cel fugărit dintre îngeri, își căuta bezmetic un loc al său.
Se spune că pe aceste meleaguri binecuvântate de Dumnezeu cu câmpii mănoase, vii rodnice, păduri nesfârșite, oameni harnici și aprigi, cu femei mândre și iubete, trăia un rege cu drept de viață și de moarte asupra a toate pe care le stăpânea. Dumnezeu îi făcuse parte din toate bogățiile pământului. Dar cei ce trebuiau să-l moștenească, fiii săi, erau mult prea mult dedați desfrâului.
Înfuriat de păcatul și niminicia lor, regele hotărî să-i pedepsească prin dezmoștenire.
Împreună cu o mână de credincioși porni spre muntele Pionului și-și îngropă tezaurul, undeva pe lângă Piatra Altarului și Piatra Lată a Ghedeonului, la poalele unei stânci mari şi rotunde.
I-a încredințat paza comorii unui bătrân schivnic ce viețuia întru singurătate și curățenie, sus, pe vârful muntelui. Uneori, când puterile îl ajutau, urca și pe cel mai înalt vârf al Ceahlăului, unde își tocmise o toacă din lemn tare de tisă, chemând la rugăciune pe toți pustnicii muntelui.
La poalele stâncii unde își îngropase nefericitul rege toată agoniseala sa lumească, a ridicat o cruce din lemn de brad, care să alunge duhurile necurate. Dar schivnicul muri. A murit și regele și puținii care mai știau secretul comorii. Crucea putrezi și se scurse printre pietre...
Satana atâta aștepta. Se porni cu sârg să sape printre stânci, dar în zadar.
Înfuriat, porni mii de trăsnete asupra stâncii rotunde și strălucitoare. Stânca s-a detunat. Aurul s-a topit și s-a scurs spre măruntaiele pământului. Au mai rămas doar niște pietre ce parcă odată au fost una. Sunt Pietrele Detunate, urâte și colțuroase precum rânjetul Satanei...»