Cuprins:

Brașov e un oraș primitor în toate anotimpurile. Te poți plimba în voie printre casele cu arhitectură săsească sau admira Biserica Neagră de la o terasă din Piața Sfatului.

Cu turnuri, porți și ziduri de apărare, vechea cetate a Brașovului e locul ideal pentru o incursiune în istoria Transilvaniei și a locuitorilor de pe aceste meleaguri.

După un gulaș/gulyás delicios și o bere proaspătă ai multă energie și poți urca pe Muntele Tâmpa unde te așteaptă o priveliște frumoasă asupra orașului.

Aspecte interesante despre Brașov

Orașul Brașov a avut mai multe denumiri de-a lungul vremii (Brasso, Corona, Stephanopolis, Kronstadt, Stalin) și a fost locuit din cele mai vechi timpuri.
A fost menționat pentru prima dată în anul 1235 cu numele latin Corona într-un document bisericesc cu referire la călugărițele premonstratense din Corona.

După anul 1519 pătrund în spațiul transilvan scrierile lui Martin Luther. Johannes Honterus este cel care a răspândit reforma luterană, mai întâi la Brașov. A urmat o perioadă în care s-a pus mare accent pe educație. Învățământul general a devenit obligatoriu, inclusiv pentru copiii din familiile sărace.
Johannes Honterus (Aust – numele adevărat) e cel care a fondat primul colegiu umanist din Europa de Est. Clădirea se află lângă Biserica Neagră și adăpostește astăzi un colegiu național cu predare în limba germană, care-i poartă numele.

În Brașov există și astăzi un atelier de construit și de reparat orgi bisericești. Acest atelier funcționează de 120 de ani iar în perioada comunistă a fost înscris în cooperativa meșteșugărească. Karl Einschenk e cel care a fondat atelierul în 1896, după o perioadă de ucenicie la Berlin, Viena și Budapesta. El a construit 45 de orgi în Transilvania. Astăzi, nepotul lui Karl, Arnulf Einschenk, împreună cu soția și fiica, se ocupă de afacere, repară instrumente muzicale și comercializează chitare și vioare de bună calitate, fabricate la Reghin. El spune că lângă Reghin este pădure unde nu bate vântul iar lemnul este odihnit, ideal pentru confecționarea instrumentelor muzicale.

În 1377 începe construcția Bisericii Negre, simbolul orașului, în cinstea Fecioarei Maria.
Denumirea actuală a bisericii provine de la un incendiu puternic din anul 1689. Flăcările nu au mistuit zidurile dar le-au înnegrit. În schimb, au ars multe case. Drept urmare, s-a interzis construirea caselor din lemn. Orașul a fost refăcut în mai bine de un secol.
În Biserica Neagră din Brașov se află o orgă impresionantă Buchholz, renovată între anii 1998-2001 de constructorul elvețian de orgi Ferdinand Stemmer. Tot el a participat și la lucrările de restaurare ale orgilor din bisericile din Biertan și Viscri.

Piața Sfatului. Casa Negustorilor în stânga, Biserica Neagră în spate

Populația (sași în special) era concentrată în 4 zone: Corona, aflată în interiorul zidurilor cetății, cu centru în Piața Sfatului, Dealul Sfântul Martin cu biserica omonimă în zona centrală, Bartolomeu cu celebra biserică și Șchei de la poalele muntelui, singurul cartier românesc, concentrat în jurul bisericii Sfântul Nicolae ridicată în anul 1399.

Biserica Sfântul Nicolae, cartier Șchei

Brașov – scurt istoric

În anul 1211 regele Andrei al Ⅱ-lea al Ungariei oferă pământul din Țara Bârsei (Terra Borza) cavalerilor teutoni de origine germană, care au venit din Ierusalim pentru a apăra zona de
păgânii cumani. Ei au întemeiat Cetatea Brassovia. În 1225 acești cavaleri au fost alungați.

La începutul secolului al ⅩⅢ-lea sașii colonizează zona și întemeiază cetatea Kronstadt.
În 1241 cetatea este devastată de invazia mongolilor dar a fost reconstruită, mai mare și
mai frumoasă.

În secolul al ⅩⅤ-lea Ioan de Hunedoara (1407-1456) ordonă dărâmarea cetății de pe Tâmpa,
Brassovia, și folosirea materialelor la întărirea cetății de jos cu 8 bastioane (din 100 în 100 metri), porți fortificate și turnuri de apărare.

Sașii din cetate erau organizați în bresle. Fiecare breaslă ocrotea un turn de apărare și o parte din zidurile cetății Kronstadt: Bastionul Țesătorilor, Bastionul Curelarilor, Bastionul Fierarilor, Bastionul Cojocarilor, Turnul Cizmarilor, Turnul Cuțitarilor. În 1798 existau 43 de bresle și peste 1000 de meșteri (fierari, blănari, postăvari, curelari, olari, pălărieri, lânari, aurari și argintari, cizmari, cuțitari etc.).

În 1559 Diaconul Coresi tipărește la Brașov prima sa carte în limba română.

În 1583 se țin primele cursuri în limba română la școala de lângă Biserica Sfântul Nicolae. Primul ziar românesc din Transilvania a apărut în anul 1838 editat de George Barițiu și s-a numit Gazeta de Transilvania.

În 1850, după revoluția pașoptistă, este construit primul gimnaziu românesc sub îndrumarea mitropolitului Andrei Șaguna din Sibiu. Acesta există și astăzi și este un colegiu de renume.

Tur pietonal de o zi în Brașov

Traseul pietonal pe care îl propunem este următorul:

  • Piața Sfatului.
  • Piața Sfatului – Biserica Neagră.
  • Biserica Neagră – Bastionul Graft.
  • Bastionul Graft – Turnul Alb – Turnul Negru.
  • Turnul Negru – Poarta Ecaterina – Poarta Șchei.
  • Poarta Șchei – Prima Școală Românească și Biserica Sfântul Nicolae, aflate lângă Piața Unirii.
  • Piața Unirii – Sinagoga Neologă, deschisă până la ora 16:00.
  • Sinagoga Neologă – Strada Sforii.
  • Strada Sforii – Bastionul Țesătorilor.
  • Urcare pe Tâmpa (950 m); traseul dus-întors poate fi parcurs în aproximativ 2 ore și 30 de minute. Telecabina circulă până la ora 17:00.
  • Tâmpa – Bastionul Postăvarilor – Strada Republicii – Piața Sfatului.
Casa Sfatului

La început a existat doar un turn de 58 metri iar în anul 1420 a fost inaugurată și clădirea de lângă turn. Edificiul adăpostește în prezent Muzeul Județean de Istorie Brașov. În trecut a fost sediul primăriei, unde judele făcea dreptatea în cetate. Cei vinovați erau închiși în beciul clădirii sau erau executați pe eșafod, aflat pe locul fântânii arteziene de astăzi.

Piața Sfatului era cel mai aglomerat loc al orașului, veneau negustori din Imperiul Otoman, din Balcani, din Germania de azi și din tot imperiul Austro-Ungar. Timp de 400 de ani s-a numit Marktplatz apoi Piața Franz Joseph, Piața Libertății, Piața 23 August și Piața Sfatului după 1990.

Cea mai importantă clădire din Piața Sfatului este Casa Negustorilor, donată orașului de Apollonia Hirscher în anul 1545. În această clădire a funcționat o hală comercială, pivniță de vinuri, birou vamal.

După desființarea breslelor din anul 1876, frații Ioan și Nicolae Ciurcu din Șchei deschid aici prima librărie românească.

Cea mai cunoscută stradă pietonală din Brașov este strada Republicii, care se întinde între
Piața Sfatului și clădirea Modarom, ridicată în anii 1960, unde funcționau ateliere de modă și de bijuterii.

Biserica Neagră

Biserica Neagră în anul 2017

Considerată cea mai mare biserică gotică de la Viena până-n Constantinopol. A fost construită în locul unei biserici de mici dimensiuni, în stil romanic, distrusă în 1241 în timpul invaziei mongolilor.

Incendiul din 1689 a distrus acoperișul, turnul și mobilierul bisericii iar zidurile au căpătat culoarea neagră, de unde și denumirea ulterioară a locașului.

Biserica adăpostește multe obiecte de artă: cristelnița din 1472, pictură murală din 1476, altar neogotic din 1866, cea mai mare colecție de covoare orientale din Europa, 156 la număr, datând din secolele ⅩⅤ-ⅩⅥ, un clopot uriaș cu o greutate de circa 6000 kg, orga Buchholz (cea mai mare orgă mecanică din România) și orga Hesse din secolul ⅩⅨ.

Vara se poate vizita până la ora 19:00, tariful de intrare pentru adulți este 10 lei.

Pentru concertele de orgă tarifele sunt diferite, biletele se cumpără de la același ghișeu.

Bastionul Graft

Construit la începutul secolului al ⅩⅥ-lea de breasla șelarilor, are în componență și un pod de piatră peste canalul Graft. Clădirea se află lângă Turnul Alb și Turnul Negru (înnegrit tot la incendiul din 1689).

Aleea pietonală de lângă bastion a fost amenajată în anul 1575.

Intrarea în muzeu costă 7 lei.

Poarta Ecaterina

Poarta Ecaterina

Accesul în cetate se făcea prin 4 porți de mari dimensiuni. Cel mai bine s-a păstrat poarta Ecaterina, finalizată în 1559, pe unde se intra din cartierul românesc Șchei.

Cele 4 turnulețe simbolizau dreptul judelui de a aplica pedeapsa capitală (ius gladii).

Lângă poartă se afla vechiul bastion al Fierarilor, azi Direcția Județeană a Arhivelor Naționale, Brașov. În depozit se găsește cel mai vechi document din Brașov (privilegiul sașilor emis de regele Ungariei Ludovic de Anjou în 1353) și cel mai vechi document scris în limba română (scrisoarea lui Neacșu de Câmpulung către judele Brașovului, Johannes Benkner, în 1521).

În anul 1827 a fost construită poarta Șchei pentru că poarta Ecaterina devenise neîncăpătoare.

Strada Sforii

Cea mai îngustă stradă din România. A fost construită în secolul al ⅩⅦ-lea pentru a facilita accesul pompierilor în zonă.

Strada Sforii

Sinagoga neologă

În apropiere de Strada Sforii se află sinagoga neologă, construită între anii 1899-1901 în stil neogotic cu accente maure.

Evreii s-au divizat în 1877. Tabăra s-a împărțit între cei de rit ortodox și cei de rit neolog. Evreii de rit ortodox și-au construit propria biserică în anul 1924, care a fost devastată de legionari în 1941 (nu este folosită nici în prezent).

Prima școală românească

Sala de clasă Anton Pann

Întemeiată în anul 1495 și reconstruită în 1760.

Muzeul Prima Școală Românească are în componență mai multe săli și clădiri și se află în curtea bisericii Sfântul Nicolae din cartierul Șchei. Acest cartier era situat în afara cetății Brașov și era locuit de români.

În secolul al ⅩⅥ-lea sunt tipărite primele cărți în limba română sub îndrumarea diaconului Coresi. În prezent muzeul adăpostește în jur de 4000 de cărți vechi.

Drumeție pe muntele Tâmpa

Există 3 trasee care duc în vârf (960 metri): drumul Serpentinelor, marcat cu triunghi roșu, dificultate ușoară, drumul Cavalerilor cu marcaj bandă albastră, dificultate medie (e traseul care duce în Poiana Brașov) și treptele lui Gabony, cel mai dificil dar și cel mai spectaculos, marcat cu triunghi galben.

Brașov, vedere panoramică de pe Tâmpa

Unde mâncăm în Brașov

Noi am mâncat în multe locuri din Brașov, chiar și la terasele aflate în Piața Sfatului, și am fost de fiecare dată mulțumiți.

Cel mai des am fost la un restaurant cu specific nemțesc, Am Rosenanger, unde am comandat spätzle cu gorgonzola și speck, rösti, coaste de porc delicioase și bere la draft.

Următoarele restaurante pe lista noastră de preferințe sunt Sergiana, cu specific românesc, și Pilvax, cu mâncare ungurească.

Piața George Enescu. Restaurant Am Rosenanger în stânga

Cazare în Brașov

Unitățile de cazare sunt numeroase și pentru toate gusturile. Găsiți multe oferte pe Booking și pe Airbnb.

Noi am stat inclusiv la hosteluri și cel mai mult ne-a plăcut la Kismet Dao Hostel, aflat în cartierul Șchei.

Acces

Orașul poate fi vizitat tot timpul anului.

E situat la 3 ore distantă cu mașina față de București, dacă nu e ambuteiaj pe Valea Prahovei, și la 2 ore față de Sibiu.

În timpul weekendului orașul se aglomerează foarte tare și cu greu se găsește un loc de parcare cu plată în centru.

Noi recomandăm deplasarea cu trenul. Din Gara de Nord călătoria durează mai puțin de 3 ore. Un bilet întreg la clasa a 2-a costă 48,6 lei.

Pentru cei care călătoresc mai des cu trenul există posibilitatea de a cumpăra Card TrenPlus de la CFR. Acesta costă 110 lei și e valabil 1 an, timp în care beneficiați de 25% reducere la fiecare călătorie.

Mai multe detalii legate de trenuri, tarife și achiziție bilete găsiți pe site-ul:
https://bilete.cfrcalatori.ro/ro-RO/Itineraries

Biletul achiziționat online poate fi arătat direct de pe telefon/tabletă.

Din gara Brașov până în Piața Sfatului sunt 3,4 km. Puteți merge pe jos sau cu autobuz/taxi din fața gării.

Mare atenție la taxiuri, unii taximetriști nu vor să folosească aparat și cer un preț fix, de 2 ori mai mare decât cel corect.

Bibliografie

  • FABINI, Hermann, Universul cetăților bisericești din Transilvania , Editura Monumenta, Sibiu, 2016.
  • HUREZEAN, Ruxandra, Povestea sașilor din Transilvania. Spusă chiar de ei, Editura Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2017.
  • PHILIPPI, Paul, Transylvania, Short History of the Region, The Hungarian and German Minorities, Schiller Publishing House, Sibiu, 2016.
  • Ghid turistic: Fii un Erou – Brașov Travel Guide, Held Marketing, Brașov, 2019.
  • Broșură: Prima Școală Românească, Brașov.